Noi ştim că toate lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, al celor ce sunt chemaţi în conformitate cu planul Său.
Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai dinainte El i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, ca Acesta să fie primul născut dintre mai mulţi fraţi.
Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi îndreptăţit; iar pe aceia pe care i-a îndreptăţit, i-a şi glorificat.
(NTR, Romani 8:28-30) |
|
|
|
Duminică, 28 Decembrie 2008 00:00 |
 Trecerea în noul an va fi marcată în adunarea noastră prin două întâlniri speciale: miercuri, 31 decembrie, de la orele 19 şi joi, 1 ianuarie, de la orele 18. Vă invităm să participaţi la părtăşie împreună cu noi. În 2008 vom sărbători Masa Domnului în prima duminică a lunii, renunţând astfel la obiceiul de a o sărbători în a patra duminică din lună avut în cursul anului 2007. |
|
|
Luni, 16 Iunie 2008 00:00 |
 Sărbătoarea Rusaliilor creştine aduce împreună două concepte teologice semnificative. Acestea le avem specificate încă de la primele Rusalii când Duhul a fost revărsat peste primii creştini. Cu acel prilej apostolul Petru observa despre primirea Duhului Sfânt: „promisiunea este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru” (NTR, F. ap. 2:39). Aşadar Dumnezeu îi consideră pe creştinii care au primit Duhul Sfânt la primele Rusalii ale Bisericii ca primele roade ale Bisericii. Pentru continuarea meditaţiei se poate vedea numărul 2 al revistei Creştinul-Azi. |
|
Marţi, 03 Iunie 2008 00:00 |
 Cu prilejul Zilei copilului, biserica noastră şi-a luat răgazul de a medita mai îndeaproape la relaţia dintre părinţi şi copii. La serviciul de dimineaţă copiii au fost prezenţi împreună cu noi la închinare şi fr. Lucian Hord a prezentat un mesaj adecvat pentru aceasă audienţă mixtă. După retragerea copiilor fr. Silviu Tatu a continuat cu un mesaj orientat spre redescoperirea vocaţiei de părinte după parametrii biblici ai responsabilităţii pentru copiii pe care ni i-a dăruit Domnul şi în ce priveşte educarea şi creştere lor spirituală nu numai în privinţa asigurării condiţiilor de dezvoltare fizică. Copiii au continuat activitatea pe grupe de vârstă unde, prin îngrijirea educatorilor lor, au şi primit mici cadouri. Ne rugăm Domnului ca în adunarea noastră să ajungem să gustăm binecuvântarea care decurge din „întoarcerea inimilor părinţilor înspre copii şi a inimii copiilor înspre părinţi”. |
|
|
Vineri, 25 Aprilie 2008 00:00 |
 Pentru mulţi creştini români Paştile nu reprezintă altceva decât praznicul creştin al primăverii în care se sacrifică un miel. Din fericire imaginea mielului este mult mai adecvată pentru această sărbătoare decât imaginea păgână a porcului de la Crăciun. Biblia ne descoperă faptul că sărbătoarea a fost instituită cu prilejul ieşirii miraculoase a poporului Israel din robia egipteană. În cadrul pregătirilor finale, Dumnezeu îl instruieşte pe Moise să reglementeze sărbătoarea Paştilor pentru generaţiile de evrei care vor urma de acum înainte. Biblia subliniază cu multă claritate faptul că Paştile sunt o sărbătoare a familiei sau mai precis a comuniunii în limitele familiei. În acest context, găsesc că Sărbătoarea Paştilor ne comunică cel puţin trei lucruri despre dimensiunile acestei comuniuni în familie. 1. Paştile vorbesc despre identitate. Conform Ex. 12:43-45, 47-51, numai evreii aveau dreptul să participe la Masa Pascală. Participanţii de parte bărbătească trebuiau să fie circumcişi, aşa cum au fost toţi evreii de la Avraam încoace. Aceasta îmi aduce aminte de faptul că tot el a fost primul care a primit acest nume: Evreul, adică cel care a traversat, care a venit de dincolo. Avram a traversat fluviul Eufrat, israeliţii conduşi de Moise au traversat Marea Roşie, iar ulterior, conduşi de Iosua, au traversat fluviul Iordan. Evreii sunt aceia care au părăsit căminul lor pentru a da ascultare chemării lui Dumnezeu. Asemenea evreilor sunt şi creştinii, ne spune apostolul Pavel luminat de Duhul Sfânt. „Noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuiască un singur trup, fie evrei, fie neevrei, fie robi, fie slobozi, şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.” (1 Cor. 12:13) Pavel adaugă faptul că identitatea aceasta presupune şi un mod nou de viaţă: „Toţi care aţi fost botezaţi pentru Cristos, v-aţi îmbrăcat cu Cristos” (Gal. 3:27). 2. Paştile vorbesc despre protecţie. Familia evreului se strângea în casă la adăpostul sângelui mielului sacrificat, acolo unde îngerul morţii nu era autorizat de Dumnezeu să intre. Carnea friptă a mielului trebuia consumată în casă fără a fi lăsat ceva până la revărsatul zorilor (Ex. 12:22, 46a). Dintre toţi oamenii care au trăit în Egipt în acele vremuri, doar evreii care au ascultat de porunca Domnului şi au pus din sângele mielului sacrificat pe uşiorii uşii au avut parte de răscumpărarea Domnului. Tot la fel, omenirea din vremea lui Noe a fost judecată şi găsită vinovată şi condamnată de Dumnezeu, „dar Noe a căpătat milă”. Domnul spunea: „Voi face să vină un potop de ape pe pământca să nimicească orice făptură de sub cer [...] dar cu tine închei un legământ” (Gen. 6:18). Dumnezeu face distincţia între oamenii de rând şi aleşii Săi, cei care au crezut şi s-au pus sub protecţia sângelui Mielului. Ca şi creştini, noi ştim că „am fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire moştenit de la părinţii noştri, cu sângele scump al lui Cristos, Mielul fără cusur şi fără prihană” (1 Pt. 1:18-20). 3. Paştile vorbesc despre egalitate. Evreii fuseseră învăţaţi să prăznuiască Paştile cu carnea friptă a mielului pascal, cu azimi şi cu verdeţuri amare (Ex. 12:8-11). Masa trebuia servită în mare grabă, fără a se zdrobi vreun os (Ex. 12:46b). Toţi se puteau înfrupta din carne în egală măsură, restul fiind ars în zorii zilei. Tot la fel, Masa pascală mărturiseşte despre egalitatea de care noi creştinii ne bucurăm în Cristos. „Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici circumcizie, nici necircumcizie, nici barbar, nici schit, nici sclav, nici om liber, ci Cristos este totul în toţi” (Col.3:11), „nici partea bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Cristos”, adaugă Pavel în Epistola către galateni (Gal. 3:28). „Curăţaţi drojdia veche, ca să fiţi un aluat nou, fără drojdie, cum de fapt şi sunteţi, întrucât Cristos, Mielul nostru de Paşte, a fost jertfit. Aşadar, să sărbătorim nu cu drojdia veche, nici cu drojdia răutăţii şi ticăloşiei, ci cu azimele sincerităţii şi adevărului.” (1 Cor. 5:7-8) |
Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim
|
 |
 |
 |
|
Luni, 21 Aprilie 2008 00:00 |
 Evangheliştii ne-au lăsat relatări ale episodului intrării Domnului Isus în Ierusalim. Apostolul Ioan explică în mod original faptul că mulţimea a fost incitată la primirea cu ovaţii a lui Isus de către martorii învierii lui Lazăr din Betania (Ioan 12:17-18). Episodul este legat de Ioan de cercetarea lui Isus de către grecii prozelaţi aflaţi la Ierusalim pentru Paşti. Luca adaugă în galeria laudelor aduse de popor şi formula „Pace în cer şi slavă în locurile prea înalte” care aduce aminte de corul îngeresc al nativităţii (Luca 19:38), dar şi reproşul Domnului adus fariseilor care doreau potolirea ucenicilor: „Dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga” (Luca 19:40). La apropierea de Ierusalim, Luca relatează şi faptul că Isus a plâns pentru cetate din pricina necredinţei ei. La Marcu strigătul mesianic al poporului este mai elaborat: „Binecuvântată este împărăţia care vine, împărăţia părintelui nostru David! Osana în cerurile prea înalte!” (Marcu 11:10). Matei adaugă faptul că până şi copii strigau osanale Domnului, dar Domnul nu i-a oprit în ciuda dorinţei autorităţilor religioase (Matei 21:16-17). Tot Matei adaugă pilda celor doi fii spre ilustrarea principiului că ascultarea de Dumnezeu prin credinţă valorează mai mult decât vorbele.
Toţi evangheliştii sinoptici păstrează relatarea Intrării în Ierusalim alături de incidentul intrării Domnului în Templu cu intenţia curăţirii de activităţile comerciale care aveau loc acolo sub paravanul închinării şi sub patronajul Sinedriului, blestemarea smochinului, discuţia despre autoritatea Sa în contextul slujirii lui Ioan Botezătorul şi pilda vierilor. Într-un fel sau altul tema centrală a tuturor relatărilor este credinţa în Isus şi acceptarea autorităţii Sale de a face pace între Dumnezeu şi om. Intrarea Domnului în Ierusalim este un moment de jubilare şi veselie. Totuşi, bucuria este umbrită de realitatea, evidenţiată din nou, că omul s-a împotrivit lucrării lui Dumnezeu. În ciuda cuvintelor de laudă şi de recunoaştere a mesianităţii Sale, Domnul Isus arată că poporul nu demonstra credinţa autentică necesară pentru mântuire. Întocmai ca şi în Pilda celor doi fii, cel care a refuzat să împlinească porunca tatălui, dar a revenit asupra deciziei sale şi a împlinit-o întocmai este apreciat, aşa cum cei care se laudă cu ascultarea lor fără a împlini poruncile tatălui nu sunt. Ca Floriile acestea să ne fie de folos, putem lua aminte la relatările evangheliştilor şi să ne cercetăm convingerile, atitudinile, cuvintele şi faptele ca să ne asigurăm o dată în plus că ele derivă coerent una din cealaltă, se susţin reciproc şi sunt generată de o credinţă autentică în Isus Cristos. Este ocazia pe care o avem de a ne curăţa fiecare templul nostru şi de a ne pregăti pentru praznicul Paştilor. |
|
|
|
|
|
|