|
 Când vine vorba despre copaci, facem distincţia între aceia care produc roadă comestibilă şi cei cu roadă necomestibilă. Pe cei dintâi îi numim pomi. În prima zi a anului, pe când eram la închinare cu adunarea, Domnul mi-a adus aminte de pilda pomului care nu rodise, iar stăpânul a fost decis să-l taie, dar, la insistenţele vierului, a acceptat să-l mai lase în picioare încă un an (Luca 13:1-9). Era vorba despre un smochin care avea numai frunze, deşi se aştepta roade din partea lui. Pilda a fost spusă de Domnul în contextul în care se aştepta un răspuns din partea sa la informaţiile ajunse la El despre moartea violentă a unor contemporani. Contrar aşteptărilor, Domnul nu a încuviinţat interpretarea conform căreia oamenii care au parte de o moarte violentă trebuie să fi fost mai păcătoşi decât cei care au parte de o moarte bună. În loc să se concentreze asupra morţii şi interpretării ei, Domnul Isus atrage atenţia asupra vieţii. Faptul că unii mai sunt încă în viaţă nu este o dovadă a calităţii lor morale ci a harului lui Dumnezeu care, asemenea stăpânului viei, l-a mai îngăduit încă un an sperând în roadă.
Întrebarea fundamentală în această pildă este „ce reprezintă roada”? Din moment ce pilda a fost dată într-un anumit context istoric şi literar, acolo trebuie să căutăm răspunsul. În primele cinci versete ale capitolului 13 din Evanghelia după Luca apare de două ori aceeaşi formulă în cuvintele Domnului Isus: „dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri într-un fel asemănător” (v. 3, 5). Prin urmare, roada aşteptată de la smochin este pocăinţa. Dumnezeu ne mai îngăduie pentru că se aşteaptă din partea noastră să rodim pocăinţă. Aici nu este vorba despre ritualuri, sărbători şi tradiţii, ci despre pocăinţă autentică, adică despre renunţarea la acele lucruri despre care avem o fermă încredinţare că sunt incompatibile cu caracterul lui Dumnezeu şi statutul de creştin, din pricina cărora este mânia lui Dumnezeu peste lume. Duhul Sfânt este Învăţătorul nostru neobosit, care se luptă cu firea noastră şi poate genera natură dumnezeiască în toţi aceia care nu I se opun. Aici apare contribuţia noastră şi aplicaţia pildei despre smochinul neroditor. La fel cum un smochin care se abţine de la rodire este o ciudăţenie a naturii, creştinul care nu se pocăieşte este o ciudăţenie a omenirii. Ne vine uşor să acuzăm în alţii învârtoşare a inimii şi lipsă de pocăinţă. Ca să fie cu adevărat folositor cuvântul acesta, însă, este nevoie să îl aplicăm la noi înşine. Fiecare dintre noi ştie exact unde Duhul lui Dumnezeu nu se poate manifesta în libertate, unde ne-am închis în împietrire şi nu mai acceptăm nicio negociere, unde suntem încă departe de standardul lui Dumnezeu şi unde nu am ajuns desăvârşiţi. Dumnezeu ne mai ţine în viaţă pentru că vrea să vadă rod de pocăinţă. Şi dacă este să credem ce spune profetul Ezechiel (vezi cap. 33), nimic nu îl satisface mai mult pe Dumnezeu decât pocăinţa celor păcătoşi. Doamne, ai milă de mine, păcătosul! Silviu Tatu
|